ApuseniValea Crisului RepedeBeiusCampia Crisurilor
 
PARCUL NATURAL APUSENI PDF Tipareste E-mail
Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

 

Parcul Natural Apuseni
Parcul Natural Apuseni reprezinta o regiune de concentrate frumuseti naturale, caracterizata de prezenta, mai mult decat oriunde in Romania, a reliefului carstic: pesteri, chei, defilee (si) platouri carstice. Un farmec deosebit este dat de umanizarea accentuata a acestor munti, modul de viata autentic al oamenilor care locuiesc aici fiind strans legat de natura. Usor accesibili, excelenti iarna pentru schi de partie, schi de tura si chiar sanii trase de caini, iar in restul sezoanelor pentru drumetie, ciclism, catarare sau speoturism, Parcul Natural Apuseni reprezinta spatiul ideal pentru petrecerea unei vacante cu prietenii sau familia.

Atractii turistice

Zona Sighistel-Chiscau.
Valea Sighistelului este o vale ce adaposteste peste 160 de pesteri pe numai 15 kmp, cele mai cunoscute fiind pesterile Magura si Coliboaia, a caror vizita necesita echipament adecvat si sursa de lumina; Pestera Magura este una din pesterile frumoase ale Muntilor Apuseni, fiind cea mai mare din complexul carstic al Sighistelului. Este o pestera fosila, frumos impodobita cu stalagmite, stalactite, coloane si gururi, relativ usor accesibila; Pestera Coliboaia este o pestera orizontala, cu o unica galerie activa in lungimea totala de 750 m si cu o intrare mica de forma triunghiulara.
Zona Chiscau adaposteste, cea mai frumoasa pestera turistica din tara, Pestera Ursilor, amenajata turistic la standarde internationale. Tot aici, pe Valea Craiasa se afla Pestera Micula si Pestera Fagului care adaposteste frumoase cristale de calcit. Aceste doua pesteri sunt accesibile numai speologilor experimentati, necesitand cunostinte tehnice si echipament specific.

Zona Padis

Este principala zona turistica a Muntilor Apuseni, aici fiind concentrata cea mai mare parte a obiectivelor turistice:
Platoul Padis este un ses cuprins intre 1.250 si 1.280 m ce apare ca o depresiune inconjurata de culmi mai ridicate, cel mai interesant fenomen carstic intalnit aici fiind ponoarele;
Poiana Ponor este una din putinele polii tipice din muntii nostri. Faptul cel mai remarcabil in ea este sistemul de pierdere a apei, care se face in patul raului, prin orificii stramte, acoperite de  nisip fin. La ape mari, sorburile nu mai pot drena intreaga cantitate de apa, care se acumuleaza dand nastere unui impresionant lac;
Bazinul Lumea Pierduta este un platou perfect izolat de regiunile din jur, delimitat de Paraul Ursului si Paraul Sec ce au izvoarele apropiate si care se unesc in aval, descriind doua arce de cerc. El ascunde cateva fenomene carstice remarcabile, dintre care sunt de mentionat trei avene: Avenul Gemanata, Avenul Negru si Avenul Acoperit;
Cetatile Ponorului sunt fara indoiala formatia carstica cea mai remarcabila, nu numai a Muntilor Apuseni, ci din intreaga tara. Ele sunt constituie din trei circuri mari de stanca, aflate intr-o imensa depresiune impadurita, adanca de 300 m si care la partea superioara are un diametru de peste 1 km. Primul circ de stanca este sfarsitul propriu-zis al vaii, iar peretele lateral de vest este perforat de un portal ce depaseste 70 m inaltime si care da acces la al doilea circ. Al treilea circ, cel mai mare, este separat complet de precedentele si are in partea de jos o fereastra prin care se poate ajunge in interiorul pesterii, ce se intinde pe aproximativ 1,5 km, avand nenumarate sali si 14 lacuri subterane;
Groapa de la Barsa este o depresiune de forma ovala, cu axa mare de 2 km si axa mica de 1 km. În Groapa de la Barsa exista o suma de forme carstice deosebit de interesante prin varietatea lor (un ponor prabusit de mari dimensiuni, un altul cu pod natural, un mic lac suspendat si un numar de 11 pesteri). În ansamblu, Groapa de la Barsa este o mica lume carstica, in care toata gama de procese carstice s-a inscris cu formele cele mai tipice;
Pestera Focul Viu situata aproape pe cumpana apelor dintre Groapa de la Barsa si Valea Galbenei, este ca marime al treilea ghetar subteran din tara noastra. Podeaua pesterii o formeaza un masiv de gheata cu stalagmite si coloane de gheata. Recomandam vizitarea ei in jurul pranzului, cand soarele patrunde prin hornul din tavan, dand scanteieri feerice stalagmitelor;
Valea Galbenei incepe brusc la piciorul unui perete vertical de calcare, de cateva sute de metri inaltime unde se afla Izbucul Galbenei, un mic lac de 4-5 m diametru. Valea Izbucul Galbenei este taiata adanc in masivul de calcare, dand nastere uneia din cele mai grandioase chei din Apuseni. Abrupturi de sute de metri, arcade naturale, pesteri ale car or guri se deschid in mijlocul peretilor si cursul tumultuos al apei cu cascade, imense marmite si cateva tunele subterane pe parcurs dau acestei regiuni un aspect de salbaticie fara seaman.

Zona Vartop
Zona Vartop, situata pe cumpana apelor intre Bazinul Crisurilor si Bazinul Ariesului este cunoscuta in special pentru practicarea sporturilor de iarna. Aici exista o partie de schi si in prezent se lucreaza pentru construirea altora. Zona este in plina dezvoltare si recent a primit statutul de sat de vacanta. Potentialul turistic al zonei este forte mare, avand conditii optime pentru practicarea drumetiilor, a turismului cu bicicleta, zborului cu parapanta si speologiei in timpul verii, iar iarna se poate practica drumetia de iarna, schiul alpin, schiul de tura, catarare pe gheata, se pot face plimbari cu sanii trase de caini sau cu rachete de zapada. De aici pot fi vizitate Groapa Ruginoasa, un spectaculos fenomen de eroziune naturala, Cascada Varciorog cu o inaltime de 15 m ce cade inspumata dintr-o singura saritura sapand la baza ei o uriasa marmita, Varful Cucurbata Mare (Varful Bihor) cel mai inalt varf din Muntii Bihor, 1849 m, care ofera privelisti spectaculoase.
 
Rute turistice
Ruta „Pe drumul apelor subterane” – interpretarea carstului in zona Padis
Marea atractie a Apusenilor o constituie formele carstice, ce acopera intreaga gama, aici fiind prezente campuri de lapiezuri si de doline, uvale si polii, platouri carstice si chei adanci, dar mai ales pesteri. Veti putea vedea toate acestea si veti fi condusi pe spectaculosul traseu al apelor in masivul de calcar.
Timp de parcurgere: 2 zile
Puncte de interes: Cetatile Ponorului, Poiana Ponor, Pietrele Galbenei, Cheile si Izbucul Galbenei, Poiana Florilor, Ghetarul Focul Viu, Avenul Bortig.
Perioada recomandata: iunie - septembrie
Servicii de  ghidare si alte servicii conexe: Apuseni Experience , Asociatia Salvatorilor Montani Bihor
Grad de dificultate: mediu, se recomanda persoanelor cu o buna pregatire fizica. 

Ruta „Extrem” in Apuseni – practicarea spoturilor montane specifice
Este un program conceput pentru cei curajosi, dornici de aventura traita „la maxim”, in conditii de deplina siguranta. Programul poate fi adaptat dorintelor participantilor si pregatirii fizice a acestora.
Timp de parcurgere: 3 zile
Puncte de interes: Crisul Pietros, Pietrele Bulzului, Pestera Neagra, Cheile Galbenei
Perioada recomandata: iulie - august
Servicii de ghidare si alte servicii conexe: Apuseni Experience, Asociatia Salvatorilor Montani Bihor
Grad de dificultate: ridicat, necesita o buna pregatire fizica si aptitudini tehnice.

Pentru informatii turistice si contractarea de servicii puteti sa va adresati:
www.apuseniexperience2.ro
www.parcapuseni.ro
www.salvamontbihor.3x.ro
www.padis.info

     
 
     

Acest site web nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor revine initiatorilor site-ului web.

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana, in Romania cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.